Donald Trump susține că nu a știut despre cei 130.000 de dolari plătiți actriței XXX Stormy Daniels

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, susține că nu a știut că avocatul său, Michael Cohen, i-a plătit actriței Stormy Daniels 130.000 de dolari ca să nu vorbească despre relațiile ei sexuale cu Trump, relatează Reuters. El s-a referit joi pentru prima oară în public la acest scandal.

Într-o discuţie cu reporterii la bordul aeronavei prezidențiale Air Force One, Trump a răspuns „nu” când a fost întrebat dacă a fost informat despre plata către actriță – pe numele ei adevărat Stephanie Clifford – și „nu, nu știu” la întrebarea dacă știe de unde au provenit banii, scrie Agerpres.

Cohen a recunoscut deja că a plătit-o pe Daniels în cadrul unui acord de confidențialitate, dar a susținut că a folosit propriile sale fonduri.

Luna trecută, Daniels i-a intentat un proces lui Cohen, cerând rezilierea acordului semnat în octombrie 2016. Într-un interviu acordat emisiunii „60 minutes” a rețelei CBS, ea a afirmat săptămâna trecută că a avut relații sexuale cu Trump o singură dată, în 2006, când ea avea 27 de ani, iar actualul președinte 60, dar acesta a păstrat ulterior legătura cu ea.

Avocatul actriței, Michael Avenatti, a comentat pe Twitter prima declarație publică directă a președintelui despre scandal: „Nu se poate vorbi de un acord dacă una din părți susține că nu știe nimic despre el”.

Actrița și omul de afaceri ar fi rămas în contact timp de un an, potrivit ei, din cauză că Donald Trump i-a promis un loc în emisiunea de televiziune „The Celebrity Apprentice”, rămasă doar o promisiune.

Altă femeie, Karen McDougal, o fostă „Playmate” de la Playboy, s-a adresat de asemenea justiției, recent, pentru a obține să fie eliberată de o clauză de confidențialitate cu privire la o relație de zece luni pe care afirmă că a avut-o cu magnatul în domeniul imobiliar.

Într-o plângere depusă la un tribunal de la Los Angeles, avocații ei au denunțat presiuni și amenințări vizând să o facă să păstreze tăcerea, dar și calomnii din partea echipei lui Trump menite să o discrediteze.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...