Campania s-a desfăşurat în peste 100 de magazine din 22 de localități din ţară, unde cei peste 1.000 de voluntari au întâmpinat cumpărătorii cu îndemnul de a dona produse neperisabile pentru sprijinirea cantinelor sociale – serviciu unde zilnic vin după un prânz cald gratuit persoane vârstnice și persoane din familii sociale vulnerabile.
„Am acceptat din prima să fiu voluntar în această campanie, fiindcă mi se pare un lucru absolut normal să te gândești nu numai la tine, dar și la sufletul și dispoziția celor mai triști decât noi”, spune Veronica Țurcanu.
„Faptul că am fost mulţi a schimbat atitudini şi în cele din urmă a mişcat şi cele mai reci inimi. Credem cu tărie că aceste gesturi vor deveni parte a comportamentului zilnic, iar speranţa pe care nouă ne-a oferito Hristos prin Învierea Sa, reușim să o transmitem din familiile noastre spre cei ce au nevoie de ea”, a menționat Igor Belei, directorul misiunii sociale „Diaconia”.
În campanie au fost implicate, în calitate de voluntari, mai multe persoane publice: Vlad Țurcanu şi familia, Cătălin Josan, Igor Cuciuc, Ruxana, Vlad Marcoci şi familia, Ilona Spataru, Andrei Porubin, Patric Hanganu, Serj Kuzenkoff, Stela Botan. Ei au acceptat să îmbrace vesta galbenă pe care scrie „voluntar” și să poarte mesajul campaniei în fața fiecărui cumpărător.
În 2017, prin mobilizarea voluntarilor şi donatorilor au fost adunate 37 de tone de produse alimentare şi 120.000 de lei. Graţie acestor resurse au fost distribuite 3000 de pachete cu produse alimentare, iar zilnic, 300 de bătrâni au primit un prânz gratuit asigurat în cadrul celor 5 cantine ale organizațiilor implicate în campanie. Zilnic, doar la cantina mobilă „Aproape de Aproapele” din Chișinău vin după un prânz cald peste 180 de persoane.