Caz ODIOS la Florești: Au dus un bărbat de 40 de ani în pădure și i-au dat foc din cauza unei femei
Cadavrul carbonizat al unui bărbat de 40 de ani a fost descoperit ieri de oamenii legii la marginea pădurii din satul Rădulenii Vechi din raionul Florești.
Astăzi, oamenii legii au anunțat că i-au reținut pe posibilii autori ai crimei, unul dintre ei fiind un fost concubin de-al iubitei celui incendiat.
Victima era un locuitor al satului Cuhurești, raionul Florești, iar oamenii legii au stabilit că bărbatul s-a întâlnit cu doi inși de 39 și 30 de ani în seara zilei de 3 aprilie.
Aceștia s-au luat la ceartă în urma unui conflict mai vechi, iar cei doi i-au aplicat victimei mai multe lovituri.
Ulterior, suspecții au urcat victima într-un automobil și s-au deplasat la marginea pădurii din Rădulenii Vechi, unde au stropit-o cu o substanţă inflamabilă și au incendiat-o.
Bărbatul incendiat a decedat și a fost descoperit de un pădurar din zonă care a alertat Poliția.
Cei doi suspecți au fost reținuți, iar dacă vor fi găsiți vinovați de omor, riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenţie pe viaţă.
Membrii legendarei formații de muzică rock „Bi-2” vor cetățenia R. Moldova. Aceștia sunt PERSECUTAȚI de autoritățile rusești, deoarece se opun deschis războiului declanșat de Putin împotriva Ucrainei
VIDEO // „Pobeda” lui Șor ar fi adus la Chișinău, cu avionul, peste 20 de milioane de lei: Banii, confiscați de oamenii legii la aeroport
VIDEO // „Pobeda” lui Șor vrea să FEDERALIZEZE R. Moldova, iar limba de comunicare să fie RUSA: „Fiecare va avea drepturi, ÎMPUTERNICIRI. Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”