Potrivit rechizitoriului, în aprilie 2016, inculpatul, susţinând că are influenţă asupra examinatorilor din cadrul Departamentului Înregistrare şi Identificare a Mijloacelor de Transport şi a Conducătorilor Auto al Întreprinderii de Stat „CRIS Registru”, a pretins de la o persoană 350 de euro. Pentru această sumă, inculpatul se angaja să influenţeze examinatorii la adoptarea unei decizii favorabile la primirea examenelor auto.

În luna iulie a aceluiaşi an, învinuitul, susţinând că are influenţă asupra directorului unei şcoli auto din ţară, a pretins şi acceptat de la aceeaşi persoană 700 de lei, pentru a-l determina pe director să elibereze un certificat care confirmă petrecerea suplimentară a orelor de instruire auto, fără ca persoana să participe la cursurile menţionate.

În cadrul urmăririi penale s-a mai stabilit că, în perioada 2015 - 2016, deţinând ilegal ştampila unui expert testare tehnică a perfectat proiectul raportului de verificare tehnică a unui vehicul.

Mai mult, învinuitul a pregătit blancuri de informaţii care urmau a fi imprimate pe rapoartele de verificare tehnică a vehiculului pentru 18 mijloace de transport.

Dacă va fi recunoscut vinovat de cele incriminate, inculpatul, în vârstă de 30 de ani, riscă o pedeapsă de până la cinci ani închisoare.