Trafic de influenţă şi fals în acte pentru obţinerea permiselor de conducere. Un tânăr din Ștefan-Vodă riscă cinci ani de detenție

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un locuitor al raionului Ștefan-Vodă în vârstă de 30 de ani riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare. Asta dacă va fi recunoscut vinovat de trafic de influență și fals în acte pentru obținerea permiselor de conducere, infracțiune pe care a comis-o de mai multe ori. Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în judecată cauza penală de învinuire a învinuit de trafic de influență și fals în acte.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în aprilie 2016, inculpatul, susținând că are influență asupra examinatorilor din cadrul Departamentului Înregistrare și Identificare a Mijloacelor de Transport și a Conducătorilor Auto al Întreprinderii de Stat „CRIS Registru”, a pretins de la o persoană 350 euro. Pentru această sumă, inculpatul se angaja să influențeze examinatorii la adoptarea unei decizii favorabile la primirea examenelor auto. Câteva luni mai târziu, inculpatul a primit suma pretinsă.

În luna iulie a aceluiași an, învinuitul, susținând că are influență asupra directorului unei școli auto din țară, a pretins și acceptat de la aceeași persoană 700 lei, pentru a-l determina pe director să elibereze un certificat care confirmă petrecerea suplimentară a orelor de instruire auto, fără ca persoana să participe la cursurile menționate.

În cadrul urmăririi penale s-a mai stabilit că, în perioada 2015-2016, deținând ilegal ștampila unui expert testare tehnică a perfectat proiectul raportului de verificare tehnică a unui vehicul pe formularul căruia a aplicat ștampila menționată. Mai mult ca atât, ultimul a pregătit blancuri de informații care urmau a fi imprimate pe rapoartele de verificare tehnică a vehiculului pentru 18 mijloace de transport.

De asemenea, deținând ilegal o altă ștampilă a unei firme, acesta a perfectat blancuri – proiecte a actelor referitor la exercitarea lucrărilor de montare a utilajului-gaz comprimat la automobil pentru anul 2016 fără a indica în acestea careva date de identitate a persoanelor solicitante sau a mijloacelor de transport din numele firmei și pe care a aplicat ștampila acesteia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...