Un bărbat din Glodeni, reținut pentru furt. Ar fi intrat în două case din Sângera de unde a sustras cam tot ce-a putut

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un bărbat în vârstă de 34 ani, domiciliat în raionul Glodeni, a fost reținut și plasat în arest pentru 30 de zile fiind bănuit de comiterea mai multor furturi din locuințe. În cadrul acțiunilor de investigație și urmărire penală forțele de ordine au stabilit că bănuitul a intrat în două locuințe din comuna Sângera prin forțarea geamului, de unde a sustras mai multe bunuri materiale, cauzând un prejudiciu proprietarilor în sumă de 27.500 lei.

Operațiunea de reținere a individului anterior judecat pentru infracțiuni similare și eliberat recent din locurile de detenție a avut loc la data de 30 martie curent, fiind desfășurată de angajații IP Botanica a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.

Actualmente, bărbatul este cercetat penal pentru furt, infracțiune care se pedepsește cu amendă în mărime de la 32.000 la 67.500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...