Lula a primit o pedeapsă de 12 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de luare de mită. El a cerut să rămână în libertate pe durata judecării recursului, însă judecătorii Curţii Supreme i-au respins cererea.

Lula da Silva a primit mită 3,7 milioane de reais (1,2 milioane de dolari) din partea firmei de construcţii OAS SA. Suma reprezintă echivalentul modernizării unui apartament al preşedintelui situat pe o plajă, în schimbul acordării unor contracte avantajoase cu grupul Petroleo Brasileiro.

Fostul preşedinte al Braziliei pretinde că acuzaţiile care i se aduc sunt motivate politic şi au scopul să îl împiedice să candideze la alegerile prezidenţiale programate pentru luna octombrie.

Lula a fost preşedinte al Braziliei între 2003 şi 2001. Potrivit sondajelor, în cadrul alegerilor din 2018, acesta era candidatul cu cele mai mari şanse de a câştiga competiţia electorală.