Doi bărbați, condamnaţi pentru că au ucis o capră la grădina zoologică din Berlin. Cum și-au motivat gestul

Doi români au fost condamnaţi miercuri de un tribunal german la zece, respectiv nouă luni de închisoare, pentru că au ucis o capră la grădina zoologică din Berlin, ei motivându-şi gestul prin faptul că le-ar fi fost foame şi că angajatorul lor nu le plătise salariile, relatează Deutsche Welle.

Unul dintre ei – care a primit pedeapsa cea mai mare – mai fusese condamnat în Germania pentru furt.

Cei doi români, ambii în vârstă de 29 de ani, au pătruns pe 18 februarie în parcul berlinez Hasenheide. Cel condamnat le zece luni de închisoare a ucis capra, în timp ce complicele său era atent ca să nu fie observaţi, scrie Agerpres.

Ei au fost însă prinşi de poliţie, care a fost alertată de persoane ce au auzit ţipetele animalului. La proces şi-au recunoscut fapta, invocând însă că le era foame după ce nu mâncaseră de mai multe zile întrucât angajatorul lor nu le-a plătit salariile.

Cei doi români au venit la Berlin în luna ianuarie şi lucrau acolo ca muncitori în construcţii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.