Avocatul Promo-LEX Vadim Vieru condamnă acţiunile de intimidare în adresa colegilor săi şi spune că astfel de încercări s-au înteţit în ultima perioadă. 

„Tendinţa din ultima perioadă este destul de îngrijorătoare. Este inadmisibilă orice presiune făcută asupra avocaţilor, atunci când această presiune vine ca rezultat al muncii pe care o fac avocaţii. Cel puţin, în ultimele cazuri, trebuie să se respecte principiul prezumţiei nevinovăţiei atunci când încerci să comunici anumite informaţii în presă şi vii cu acuzaţii, mai ales când aceste acuzaţii se adresează avocaţilor, asta este pe de o parte. Pe de altă parte, Uniunea Avocaţilor cu siguranţă va reacţiona referitor la aceste acţiuni care sunt realizate în privinţa unor avocaţi care probabil sunt incomozi”, afirmă avocatul Vadim Vieru.

La rândul său, avocatul Victor Munteanu a precizat că şi Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a dat un semnal de alarmă în privinţa imixtiunii din avocatură. 

„Orice intimidare, hărţuire, ameninţare, la adresa avocaţilor, indiferent de nume, de cauza în care el pledează, bineînţeles e o imixtiune nu doar în activitatea avocaţilor, dar este un atentat la valorile şi principiile de bază ale unui proces echitabil şi în speţă, dreptul la apărare a fiecărei persoane. În acest context, ţin să menţionez că Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat recomandarea 21/21 din 2018 în care seriozitatea şi ingerinţa/imixtiunea lucrurilor în lucrul avocaţilor a fost dusă la un nivel foarte înalt şi a chemat statele să atragă atenţia asupra acestei ingerinţe prin diferite chestiuni. Acestea se pot exprima prin ameninţări, critici publice, inclusiv, de către politicieni sau identificarea avocaţilor cu clienţii lor”, susţine avocatul Victor Munteanu.

Preşedintele Uniunii Avocaţilor, Emanoil Ploşniţă, a comunicat pentru Jurnal că urmează să se întâlnească cu membrii consiliului UA într-o şedinţă pentru a dezbate acest subiect. Ploşniţă a precizat că Uniunea Avocaţilor nu tolerează astfel de atitudine în raport cu avocaţii şi va veni cu o reacţie în acest sens până mâine dimineaţă.

Precizăm că ieri a ieşit într-o conferinţă avocatul Eduard Rudenco şi a declarat că a ajuns să fie, la fel ca alţi colegi, figurant în dosare false, intentate la comandă, pentru că spune lucruri ce deranjează actualul regim. Totodată, el a adăugat că în prezent s-ar încerca fabricarea unui al patrulea dosar pe numele său.