Trimite e-mail | Printeaza
Politic
04.04.2018

Raportul privind respectarea drepturilor omului, audiat la Comisia drepturile omului și relații interetnice

Raportul privind respectarea drepturilor omului, audiat la Comisia drepturile omului și relații interetnice

Accesul la justiție, dreptul la un proces judiciar echitabil, libertatea de exprimare și dreptul la ocrotirea sănătății au fost cele mai des semnalate încălcări ale drepturilor omului în anul 2017. Afirmația aparține Avocatului Poporului Mihai Cotorobai și a fost făcută astăzi, la ședința Comisiei drepturile omului și relații interetnice, în prezentarea Raportului privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul trecut.

Potrivit Avocatului Poporului, pe parcursul ultimilor doi ani, cele mai multe adresări examinate țin de actul de justiție, inclusiv libertatea individuală și siguranța persoanei în cazul reținerilor, utilizarea excesivă a arestului preventiv, tergiversarea examinării cauzei care se manifestă prin amânarea proceselor de judecată și nerespectarea termenului rezonabil de judecare a cauzelor. Alte încălcări  ale drepturilor omului țin de asistența medicală și socială acordată anumitor categorii de cetățeni, dreptul la un mediu înconjurător sănătos, protecția muncii etc., a spus Ombudsmanul.

Referindu-se la structura raportului prezentat, Avocatul Poporului a precizat că, pentru prima dată, acesta conține un capitol aparte dedicat corupției, ca cea mai gravă încălcare a drepturilor omului.

Respectarea drepturilor copilului în țara noastră, în aceeași perioadă, a fost prezentată de Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, care a menționat că acest capitol reflectă situația actuală de respectare a drepturilor copilului prin prisma opiniei copiilor. Astfel, raportul s-a axat pe drepturile copiilor la educație, securitate socială, protecția față de abuzuri și neglijare, drepturile copiilor cu dizabilități, a celor rămași fără îngrijire părintească etc.

La ședința de prezentare a raportului Avocatului Poporului au participat responsabili din cadrul Ministerului Justiției, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ministerului Afacerilor Interne, precum și reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale pentru respectarea drepturilor omului, inclusiv Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei etc.

În rezultatul audierilor, deputații au formulat o serie de recomandări pentru autoritățile statului.

Potrivit art. 29 al Legii cu privire la Avocatul Poporului, acesta prezintă Parlamentului raportul anual privind respectarea drepturilor şi libertăţilor omului în Republica Moldova, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus