Declarația președintei Delegației Comisiei pentru Afaceri Externe: „Vrem să sprijinim Moldova în implementarea Acordului de Asociere”

laima1
Foto: 15min

Moldova se confruntă cu numeroase probleme în parcursul său spre Uniunea Europeană, însă reușește să le depășească, iar realizările sale o plasează printre liderii din Parteneriatul Estic. Declarația a fost făcută de către președinta delegației Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, Laima Andrikiene, la o conferință de presă.

„Suntem aici cu un mesaj clar: vrem să sprijinim Republica Moldova în implementarea Acordului de Asociere. Vrem să vedem progrese în ceea ce privește democrația, statul de drept și apărarea drepturilor omului. Înțelegem că există progrese în unele domenii și că mai avem multe de făcut în altele. Vrem să vedem o creștere a comerțului, dar și legături mai bune de transport și interconexiuni energetice cu UE, pentru a sprijini dezvoltarea economică și socială a Moldovei, în beneficiul tuturor cetățenilor.

Permiteți-mi să mă exprim clar: unde există voința de a realiza reforme, UE, inclusiv Parlamentul European, va fi acolo pentru a sprijini Moldova. Timpul este scurt pentru a face față angajamentelor, pentru a realiza mai multe reforme necesare și a începe implementarea lor.

Alegerile – fie la nivel local sau național – trebuie să fie corecte și transparente. Reducerea corupției și obținerea rezultatelor în investigațiile privind fraudarea băncilor sunt de importanță extremă. Reformarea sistemului judiciar și asigurarea unei mass-media independentă sunt, de asemenea, esențiale. Susținem pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și recunoașterea granițelor sale pe plan internațional.

Salutăm eforturile de a elabora noi Reguli Procedurale ale Parlamentului și a un cod de conduită pentru a îmbunătăți încrederea cetățenilor în această instituție.

Îndemnăm colegii noștri să adopte rapid noul Cod al audiovizualului elaborat cu sprijinul organizațiilor UE și internaționale, aici în Moldova.

În Parlamentul European, împreună cu celelalte instituții UE și organizațiile internaționale prezente în Moldova, acordăm o mare importanță pentru ceea ce se face în acest Parlament și vom continua să facem acest lucru în următoarele luni.” a declarat Laima Andrikienė, președinta Delegației Comisiei pentru Afaceri Externe.

 

Întreaga declarație o vedeți aici:

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente