Preşedinţii Lituaniei, Estoniei şi Letoniei efectuează o vizită la Casa Albă, în contextul în care Statele Unite au adoptat în ultimele săptămâni o postură mai dură faţă de Rusia.

Un oficial lituanian a declarat sub protecţia anonimatului că liderii celor trei ţări baltice vor solicita părţii americane să participe mai des cu sisteme de rachete Patriot la exerciţiile militare din regiune şi vor comunica SUA că doresc să devină parte a scutului antirachetă al NATO.

"Sper că Statele Unite şi ceilalţi aliaţi vor înţelege că spaţiul aerian al statelor baltice trebuie să fie protejate şi apărat mai bine", a declarat preşedintele lituanian Dalia Grybauskaite, înainte de plecarea la Washington.

În luna iulie, vicepreşedintele american Mike Pence a vorbit despre posibilitatea ca SUA să amplaseze rachete Patriot în Estonia, iar forţele americane au participat cu o baterie de rachete Patriot la un exerciţiu militar în Lituania în anul 2017.

Statele baltice au fost profund îngrijorate de declaraţiile lui Donald Trump, în perioada campaniei prezidenţiale din SUA, privind presupusa lipsă de relevanţă a NATO şi reticenţa iniţială de a îl critica pe preşedintele rus Vladimir Putin.

Însă aceste temeri s-au atenuat după ce Administraţia Trump a furnizat rachete antitanc Ucrainei şi a sporit finanţarea pentru forţele americane din Europa.

Summitul Baltic-SUA va include şi un forum de afaceri în cadrul căruia Lituania plănuieşte să semneze un acord privind creşterea importurilor de gaz lichefiat din SUA pentru a-şi reduce dependenţa de firma rusă de stat Gazprom.