Cu 60,7% din voturile exprimate, potrivit rezultatelor după numărarea a 95% din voturi anunţate duminică seara, acest fost ministru al Muncii, în vârstă de 38 de ani, şi-a devansat adversarul evaghelist Fabricio Alvarado - cu care nu este rudă -, care a obţinut 39,3% din voturile exprimate.

Candidatul conservator, în vârstă de 43 de ani, care se opune ferm mariajului gay, şi-a recunoscut înfrângerea într-un discurs în faţa susţinătorilor şi şi-a sunat adversarul pentru a-l felicita, scrie news.ro.

”Noi nu am câştigat alegerile, dar putem să acceptăm acest rezultat cu capul sus”, a declarat el, după care i-a ”mulţumit lui Dumnezeu în primul rând”.

La anunţarea rezulattelor, susţinătorii lui Carlos Alvarado, adunaţi într-o piaţă din capitală, au urlat de fericire, agitând steaguri galben-roşii, culorile Partidului Acţiunii Cetăţeneşti (PAC, la putere).

”Aceste alegeri ne-au permis, ca ţară, să ne privim în oglinfă. În această oglindă, am văzut o ţară diversă, care are puncte de vedere diferite, care cunoaşte inegalitatea, care trebuie să muncească pentru ca să dea mai multe oportunităţi anumitor părţi din ţară. Sarcina noastră trebuie să fie să unim ţara”, a declarat învingătorul în faţa mulţimii.