La capătul unei competiţii în care le-a răpus pe Garbine Muguruza, Angelique Kerber şi Victoria Azarenka, Sloane Stephens, câştigătoarea de la US Open 2017, a reuşit să pună în scenă o prestaţie de vis, de-a lungul căreia nu i-a dat nicio şansă deţinătoarei trofeului de la Roland Garros, asta deşi primul set a fost unul pe muchie de cuţit.

Începută cu două schimburi de break-uri, prima manşă părea că merge spre reprezentanta Statelor Unite ale Americii, care a reuşit break-ul în game-ul şapte şi a servit pentru set la 5-4. Dar Jelena a avut alte planuri, şi-a recâştigat serviciul pierdut, a trecut din nou prin aceeaşi situaţie la 5-6 şi a trimis setul în tiebreak. Acolo, Stephens a fost jucătoarea mai bună şi, după ce a ratat trei mingi de set, şi-a oferit un avantaj important în meci.

Chiar dacă Ostapenko a început cu break setul al doilea, Stephens a rămas calmă, a dat impresia că are întotdeauna situaţia sub control, a reuşit şase game-uri consecutive, a închis setul al doilea în doar 35 de minute şi, la prima minge de meci, şi-a trecut în cont al doilea cel mai important trofeu al carierei, după US Open, învingând-o pe Ostapenko în prima confruntare directă.

După un turneu de-a lungul căruia doar Azarenka a reuşit să-i fure un set, Stephens va urca până pe locul al nouălea în clasamentul WTA condus, şi de luni, tot de Simona Halep.