Reacția directorului de spital demis de Silvia Radu: „Socot această dispoziție ilegală din mai multe considerente”

Iurie Dondiuc a aflat din presă că a fost demis astăzi, 30 martie, de către primarul interimar al mun. Chișinău, Silvia Radu. Directorul Spitalului Clinic Municipal nr.1 a declarat că se află în concediu în legătură cu susținerea tezei de doctor habilitat.

Dondiuc a spus pentru Ziarul de Gardă că va ataca dispoziția semnată de Silvia Radu, pe care o consideră a fi ilegală din mai multe motive și califică acțiunile primarului interimar de Chișinău drept populiste. Cu o zi mai devreme,  a fost demis șeful Direcției Sănătății, Mihai Moldovanu, care la fel, a aflat noutatea din presă, deoarece se află în concediu medical.

Directorul Spitalului Clinic Muncipal nr. 1 susține că în privința activității sale a fost pornită o anchetă de serviciu, care, însă, nu a fost deocamdată finalizată, ceea ce confirmă încă o dată că demiterea sa este ilegală, în astfel de condiții.

„Referitor la această dispoziție, desigur că o socot absolut ilegală din mai multe considerente. În primul rând eu mă aflu în concediu, conform cererii înaintate aproximativ o săptămână în urmă, în legătură cu susținerea tezei de doctor habilitat. Ar fi putut măcar să se informeze ce este cu persoana, să mă invite la o discuție, dar nu a fost să fie. În al doilea rând, eu nu am încheiat contractul individual de muncă cu Primăria, ci cu Direcția Sănătății și poate să te demită acela cu cine ai contract de muncă. În al treilea rând, demiterea unei persoane trebuie să fie foarte bine argumentată. De ce este demisă persoana? Nu din declarații de pe Facebook, declarații ale unor persoane,  spre mare regret, nu cele mai disciplinate. Sunt poate câteva persoane din o mie în instituție care poate nu sunt satisfăcute de activitatea administrației, pentru că se cere mult de la ei sau au încălcări grave. În acest context s-a derulat o achetă de serviciu, care a început de la niște bârfe răspândite pe rețelele de socializare. Se desfărșoară ancheta de serviciu, se așteaptă rezultatele anchetei și doar după asta se ia o decizie întemeiată”, a declarat Iurie Dondiuc.

Iurie Dondiuc afirmă că pe parcursul activității sale nu a avut nicio sancțiune disciplinară. „Probabil până la demisie mai există câteva etape. Eu ca conducător trebuie să respect cu strictețe legislația, în privința angajaților cu care am încheiat contracte de muncă, începând cu avertisment, mustrare, mustrare aspră”, a declarat directorul Spitalului Clinic Municipal nr.1.

„Eu consider că acestea sunt niște acțiuni populiste, probabil doamna vrea să se lanseze în campanie electorală și prin asta vrea să arate pentru un segment din populație că doamna face regulă. Dacă acum se fac ilegalități, ce s-ar întâmpla  atunci când, mă îndoiesc, dar ar putea fi aleasă?”, spune Dondiuc.

Directorul Spitalului Clinic Municipal nr.1 a vorbit și despre unele ilegailăți care se produc pe teritoriul Spitalului și consideră că din cauza că s-a opus acestor ilegalități, este considerat a fi de unele persoane „un director incomod”.

Mai multe detalii despre acest caz, puteți găsi pe ZdG.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente