Potrivit poliţiei, totul s-a întâmplat la intersecţia străzilor Şciusev şi Nicolai Iorga, unde şoferul unui automobil marca Opel a tamponat două maşini.

Veniţi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că conducătorul auto, în vârstă de 50 de ani, care manifesta un comportament agresiv, a mai tamponat şi alte două unităţi de transport.

Bărbatul a fost audiat, iar în acest caz a fost pornit un proces penal pentru huliganism. Totodată, bărbatul urmează să fie documentat şi pentru nerespectarea regulilor de circulaţie rutieră.