Vedeţi mai jos mesajul lui Andrei Năstase:

După ani de întâlniri cu oamenii ţării, din sate şi din oraşe, am continuat aseară întâlnirile mele cu locuitorii Chişinăului. La sfârşitul zilei am mers în scuarul celor patru cămine mansardate de la strada Suceviţei.

12 ani am trăit şi eu împreună cu familia mea într-un camin şi stiu cum e să te ridici cu doi copii în braţe până la etajul 5.

Am găsit şi la Suceviţa lume bună, diferită, cu bătrâni, părinţi şi copii, chinuiţi de grijile cotidiene, de sărăcia lucie şi corupţia endemică, ale căror miros şi efecte au intrat în curtea şi pereţii acestor clădiri. Un teren de joacă înmlăştenit, cu maşini parcate pe oriunde, făcând imposibil accesul unei ambulanţe sau a pompierilor. Iar pompierii, împreună cu responsabilii din pretură şi primarie trebuie să meargă imediat intr-acolo, să prevină şi să înlăture astăzi orice premiză, pentru o iminentă tragedie generată de dezmăţul unor privahtizări ale spaţiilor comune şi de blocarea arbitrară chiar a cailor interioare de acces. Voi urmări asta până în pânzele albe, iar odată obţinut suportul oamenilor, voi face Ordine Capitală.

P.S.

Ceea ce mă scârbeşte cel mai mult în comportamentul actualilor guvernanţi este ipocrizia lor nemaivăzută până acum. Chiar şi în aceste zile de doliu după tragedia din Kemerovo, presedintele parlamentului de buzunar, Andrian Candu reuşeşte să dezvolte un discurs cinic, afirmând că asemenea cazuri „într-un stat al UE mai avansat nu ar fi existat. Da, statisticile arată că asemenea tragedii sunt mai puţin probabile în lumea civilizată, dar, din păcate, noi nu urmăm deloc astăzi calea spre acea lume.

Şi Candu ştie foarte bine acest lucru, căci ceea ce încearcă să construiască astăzi PD în Republica Moldova este exact modelul de autocraţie măcinată de corupţie, teroare şi sărăcie lucie a majorităţii populaţiei. „La soacra”, mansardele mistuite de flăcări, grenada explodată într-un local sunt doar nişte semnale plăpânde a ceea ce oricând se poate produce într-un, să zicem, centru comercial construit cu încălcarea normelor elementare pentru un profit imediat.

Autorizaţiile de orice fel se dau cu duiumul, eludând legea, amplificând fenomenul corupţiei şi coruperii zi de zi, îmbogâţind oligarhii, hoţii de la guvernare. A ascunde sub steagul UE un sistem totalitar de sorgine oligarhică, îmbuibat de corupţie endemică, nu înseamnă deloc să edifici un stat european. Candu realizează acest lucru, dar minte cu mare artă, căci altceva nu-i rămâne de făcut ca să se mai menţină pe el, pe nasul său şi pe naşa acestuia la putere.