În perioada sărbătorilor de Paști familiile cu copii și persoanele cu nevoi speciale, vor trece frontiera pe banda de trecere a Corpului Diplomatic

img_0797

În perioada sărbătorilor pascale se așteaptă creșteri semnificative a traficului prin punctele de trecere ale frontierei faţă de o perioadă normală. Pentru a preveni îngreunarea circulației transfrontaliere și a evita formarea rândurilor, Poliția de Frontieră va dispune o serie de acțiuni suplimentare de lucru, iar pentru călători se vor reaminti din recomandări cu privire la asigurarea trecerii rapide a frontierei de stat.

Pe componenta de activitate se va întreprinde:

#1. La decizia conducerii Poliției de Frontieră se vor sista concediile angajaților și se vor forma rezerve din inspectori de frontieră, care sunt pregătiți să intervină în situațiile de un aflux de călători.

#2. Pentru gestionarea corectă și eficientă a activităților, inclusiv acordarea ajutorului practic, în cele mai „active” puncte de trecere atât de la frontiera moldo-română, cât și la cea cu Ucraina, vor fi delegați managerii direcțiilor specializate din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

#3. Specialiști în tehnologii informaționale vor asigura interoperabilitatea tuturor bazelor de date pentru diminuarea timpilor de procesare a documentelor de călătorie. La fel, se va face apel către instituțiile financiar-bancare, dislocate în PTF-uri, să-și revadă programul de lucru, pentru a face față numărului sporit de călători care achită vinietele în special. S-a venit și cu propunerea montării unor terminale înafara punctelor de trecere, astfel ca să se evite formarea rândurilor.

#4. În cele mai solicitate puncte de trecere fluxul de familii cu copii, dar și persoanele cu nevoi speciale, va fi direcționat pe banda de trecere a Corpului Diplomatic. În acest sens, vor fi amplasate echipaje mobile, dotate cu tehnică specială de control, care în mod operativ și în timp real vor realiza verificarea documentelor de călătorie. Pentru informarea participanților la trafic cu copii vor fii reinstalate panourile ce indică direcția de deplasare a acestora.

#5. La solicitarea administrației publice locale vor fi deschise puncte de trecere cu statut local, toate amplasate pe sectorul de frontieră moldo-ucrainean. Activitatea dată va simplifica trecerea frontierei de către cetățenii Republicii Moldova și Ucrainei, care locuiesc permanent în raioanele administrative de frontieră, în baza pașapoartelor interne (buletin de identitate) sau în baza pașapoartelor pentru ieșire peste hotare și trecerea frontierei cu mijloace de transport care aparțin acestora a căror capacitate de încărcare nu depășește 3,5 tone.

#6. Sincronizarea activităților cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova, cu autoritățile de frontieră și vamale din statele vecine, şi cu alte instituții cu atribuții la frontieră, inclusiv cu entitățile subordonate MAI.

#7. Mărirea numărului de echipe mobile antrenate la supravegherea traseelor naţionale din zona frontierei de stat.

#8. La necesitate se va folosi camera video mobilă, prinsă la pieptul polițiștilor de frontieră din prima linie de control. Ataşarea camerei video la uniforma inspectorului se face cu scopul sporirii calității serviciilor prestate, prin înregistrarea a oricărui moment interpretabil sau de discrepanță care poate apărea în interacţiunea cu prticipanții la traficul transfrontalier.

#9. La orice schimbare de situație în punctele de trecere, cu referință la îngreunarea circulației transfrontalieră, se va informa operativ și în timp real, cu actualizarea informației pe pagina oficială și pe site-ul de socializare al Poliției de Frontieră.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente