Vor fi selectaţi doar „oameni valoroşi şi integri, în baza unor criterii specifice de evaluare a meritocraţiei şi integrităţii agreate astăzi de ambele părţi, fără algoritme politice şi cu discriminare pozitivă pentru femei şi tineri”, au declarat cele două formaţiunii.

Candidaţii pentru crearea listei electorale vor fi selectaţi în baza unui mecanism de verificare şi evaluare, care cuprinde următoarele etape:

- preselecţia internă şi identificarea potenţialilor candidaţi din societatea civilă;
- verificarea integrităţii candidaţilor pe modelul iniţiativei civice „Pentru un Parlament curat”, în baza investigaţiilor jurnalistice şi a unui test psihologic, de către Comisia de Integritate, formată din persoane neafiliate politic;
- analiza meritocraţiei de către Comisia de Meritocraţie, în baza criteriilor de evaluare şi ponderii acestora.

Ca urmare a acestui proces, cei 55 de candidaţi selectaţi în lista Blocului vor fi persoanele care au fost aprobate de Comisia de Integritate şi au obţinut cele mai mari punctaje în procesul de evaluare.

De asemenea, Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Platforma Demnitate şi Adevăr au anunţat că se angajează să asigure transparenţă financiară deplină, prin publicarea lunară a veniturilor şi cheltuielilor fiecărui partid, precum şi prin prezentarea reciprocă a listei donatorilor din luna precedentă.

Vă propunem Infograficul care detaliază aceste etape de selectare a candidaţilor.