icon

Proiectele de dezvoltare a UTA Găgăuzia, realizate cu sprijinul UE, au fost prezentate la Comrat

28-03-2018 14:39
897

Proiectele de dezvoltare social-economică a UTA Găgăuzia, susținute de Uniunea Europeană, au fost prezentate astăzi, la Comrat. La eveniment au participat prim-ministrul Pavel Filip, șeful Delegației UE în Republica Moldova, Peter Michalko, reprezentanții autorităților regiunii, precum și beneficiarii proiectelor finanțate de UE în Găgăuzia – primari, antreprenori și locuitori.

 

Cele șase proiecte care au fost prezentate vizează acordarea suportului pentru autoritățile publice locale din UTA Găgăuzia, consolidarea societăţii civile, dezvoltarea agriculturii și a antreprenoriatului local. Prim-ministrul Pavel Filip a vizitat standurile proiectelor și a discutat cu beneficiarii despre activitatea acestora.

 

În alocuțiunea sa, premierul a mulțumit UE pentru suportul acordat țării noastre, accentuând că acesta este foarte important în contextul amplului proces de reforme iniţiat de Guvern, inclusiv a reformei administraţiei publice locale. „UE participă activ la dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova, în special a zonelor rurale”, a spus Pavel Filip. În prezent, cu asistenţa UE sunt în proces de implementare 76 de proiecte cu un buget total de circa 379 milioane de euro.

 

Totodată, prim-ministrul a subliniat că realizarea acestor proiecte în regiune este un bun exemplu de activizare și implicare a autorităților locale. „Nu totul depinde de autoritățile centrale, vă mulțumesc pentru inițiativa de care dați dovadă. Trebuie să lucrăm împreună pentru a găsi soluții la toate problemele, pentru a spori calitatea vieții cetățenilor”, a menționat premierul.

 

La rândul său, Șeful Delegației UE în Republica Moldova, Peter Michalko, a vorbit despre proiectele realizate în UTA Găgăuzia, menite să îmbunătățească nivelul de trai al locuitorilor. „Avem o viziune comună: autoritățile publice locale eficiente și cu înalte capacități au un rol determinant în efectuarea schimbărilor reale la nivel local. Posibilități de accesare a fondurilor UE sunt multe, condiția este ca autoritățile locale, societatea civilă și antreprenorii să aibă capacitatea de a elabora proiecte și de a le gestiona”, a spus Peter Michalko.

 

UE este lider la capitolul asistenţei financiare nerambursabile acordate Republicii Moldova. De la începutul cooperării cu țara noastră, UE a oferit peste 900 de milioane de euro. 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30