(video) Mii de oameni au ieşit în stradă în Rusia după tragedia de la mall. Aceștia au cerut demisia lui Putin

631534_b
Foto: РИА «Новый День

Val de furie şi durere în Siberia, unde 41 din cele 64 de victime ale incendiului dintr-un mall din Rusia erau copii. Mii de oameni au ieşit în stradă în oraşul siberian, dar şi la Moscova şi Sankt Petersburg, pentru a cere demisia celor responsabili de tragedie. Primele informaţii ale anchetei arată nereguli grave, atât în construcţia, cât şi în funcţionarea centrului comercial. Mall-ul, deschis cu cinci ani în urmă, funcţiona fără autorizaţia pompierilor.

În Piața Pușkin din Moscova a avut loc un protest. Sute de persoane care au ieșit în stradă cer demisia lui Vladimir Putin, abia reales în funcția de președinte al Federației Ruse, scrie digi24.ro.

Preşedintele rus a mers la locul tragediei şi a cerut explicaţii.

„Ce se întâmplă aici? Nu suntem în război, nu este o explozie accidentală în mină. Oamenii au venit să se relaxeze, copiii… Tot vorbim de demografie şi să pierdem atâţia oameni. De ce? Din cauza unei neglijenţe criminale, din cauza indolenţei. Cum este posibil să se întâmple aşa ceva?”, a spus Vladimir Putin.

Bilanţul tragediei ar putea urca. Există încă mai mult de 60 de oameni care sunt daţi dispăruţi. Iar dintre corpurile găsite, în trei zile, doar 24 au putut fi identificate.

Printre ruine, anchetatorii caută dovezi, mai ales că cercetările preliminare au scos la iveală probleme grave. Din motive necunoscute, un paznic a oprit alarmele de incendiu, uşile de evacuare nu puteau fi deschise, iar planul de evacuare nu putea fi pus în practică. Din tot etajul 3 al mallului din Kemerovo nu a mai rămas nimic în urma incendiului de duminică.

Este posibil ca focul să se fi extins cu atâta repeziciune din cauza materialelor de construcţie folosite, printre care şi plastic ieftin.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente