„S-au atestat cazuri de boală la 2 077 de copii cu vârsta de până la 17 ani. Cei mai afectaţi sunt copiii cu vârsta de până la 6 ani – 1 223 de cazuri, dintre ei 450 sunt copii instituţionalizaţi. În perioada menţionată, au fost internaţi 74 de bolnavi, 40 dintre ei fiind copii”, spun medicii.

Tot în această perioadă, în municipiu, au fost înregistrate 60 de cazuri de gripă sezonieră, inclusiv 39 de cazuri la copii cu vârsta de până la 17 ani. În total, de la începutul anului, în municipiu, au fost înregistrate 663 cazuri de gripa.

În scopul monitorizării circulaţiei agentului patogen prin gripă, pe parcursul săptămânii de raportare, au fost prelevate 13 probe, dintre care în două probe a fost identificat virus gripal tip B.