Berbec
Cauţi răspunsuri la cele mai importante întrebări şi ai şansa de a le găsi. Poate nu azi, poate nu săptămâna aceasta, dar le vei găsi cu siguranţă în viitorul apropiat.
Taur
Ai de luat o decizie importantă, pe care o pregăteşti de mai mult timp. Are legătură cu familia, cu relaţiile din interiorul acesteia şi cu ce poţi face tu ca să se instaleze armonia.
Gemeni
Este esenţial să ţii cont de solicitările celor din anturajul apropiat, în special de ale celor care se implică din ce în ce mai mult în viaţa ta.
Rac
Începi să vezi dacă deciziile luate în legătură cu evoluţia profesională îţi pot aduce beneficiile la care ai sperat sau va trebui să schimbi ceva.
Leu
Ai ocazia de a-ţi stabili noi obiective, pe care să le realizezi în perioada următoare. Vei folosi concluziile pe care le-ai tras din experienţele recente.
Fecioară
E drept că nu poţi controla situaţiile importante, dar ai un cuvânt greu de spus. Dacă vei continua cu eforturile actuale, se va ţine cont şi mai mult de solicitările tale.
Balanţă
Gândeşti frumos despre prietenii şi rudele care te-au tratat cu căldură. Mai trebuie să ţi-i apropii, atât cât se poate, pe ceilalţi.
Scorpion
Ceea ce vrei tu nu este posibil, decât dacă vei accepta să schimbi fundamental felul în care abordezi persoanele şi situaţiile care te supără.
Săgetător
Este o zi importantă pentru tine, prin faptul că îţi poţi stabili scopuri noi, legate de educaţie sau de autoeducaţie, pe care apoi să le şi realizezi.
Capricorn
Este necesară o abordare nouă în problemele financiare sau cele legate de administrarea unui bun al familiei, unul care nu îţi aparţine integral.
Vărsător
Relaţia de cuplu poate fi considerată baza existenţei tale. Ai ocazia acum să construieşti frumos, împreună cu partenerul, ceva ce te va încânta mai târziu.
Peşti
Munca este preocuparea ta principală, fie că vrei, fie că nu. Astăzi poţi corecta cea mai mare parte din erorile care ţi-au complicat viaţa în acest domeniu important.