Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Cine sunt cei 21 de…

Cine sunt cei 21 de tineri care, potrivit poliției, se îndreptau spre PMAN cu bâte și cuțite

Poliția a reținut ieri, 25 martie, 21 de tineri care purtau pe față măști și cărau în rucsacuri bâte, cuțite și rozete, și se îndreptau spre „Marea Adunare Centenară”, eveniment desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale, încercând să intre în mulțime. Potrivit ofițerului de presă al Direcției de Poliție a mun. Chișinău, 16 dintre ei sunt minori.

„Tinerii au fost duși la Inspectoratul de poliție Buiucani pentru a fi documentați. Tinerii nu aveau cu ei niciun act de identitate și de aceea a fost nevoie de timp ca ofițerii să stabilească identitatea lor. Astfel, 16 dintre ei erau minori, iar restul cinci aveau vârste cuprinse între 18-20 de ani.  Minorii au fost audiați în prezența părinților. Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal și deja urmează să fie stabilite toate circumstanțele și scopul tinerilor.  Organul de urmărire penală împreună cu procurorii trebuie să dea o calificare la acest caz. Acum, ofițerii de investigații stabilesc dacă acești tineri au mai fost implicați și în alte astfel de cazuri”, a declarat Natalia Stati, ofițer de presă a Direcției de Poliție a mun. Chișinău.

După audiere tinerii au plecat acasă cu părinții, iar obiectele au fost ridicate.

Amintim că la 25 martie, la Chișinău, s-a desfășurat „Marea Adunare Centenară”, pentru a marca 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. La manifestație au participat primari și consilieri locali din cele peste 130 de localități din țară care au semnat declarația simbolică de unire, dar și reprezentanți ai partidelor politice din România și din R. Moldova. Au fost invitați și observatori din partea UE, care au monitorizat modul în care s-a desfășurat această manifestație și felul în care este asigurată libertatea de exprimare în R. Moldova. Partidele aflate la guvernare nu au fost prezente la eveniment.