Vettel a fost înregistrat la capătul celor 58 de tururi de pistă (307,574 km) cu timpul de 1h 29min.33sec.383/1000, devansându-l cu peste cinci secunde pe marele său rival de la Mercedes, britanicul Lewis Hamilton, deţinătorul titlului mondial, poziţia a treia fiind ocupată de celălalt pilot al scuderiei Ferrari, finlandezul Kimi Raikkonen, la 6,3 secunde.

Favoritul gazdelor, australianul Daniel Ricciardo (Red Bull) s-a clasat pe poziţia a patra, urmat de spaniolul Fernando Alonso (McLaren).

Cursa a fost marcată de abandonurile celor două monoposturi Haas, pilotate de danezul Kevin Magnusssen şi de francezul Romain Grosjean, după o eroare în schimbarea pneurilor, în momentul în care cei doi se aflau pe locurile 4 şi 5.

Aceasta este a 48-a victorie şi, totodată, al 100-lea podium din cariera lui Sebastian Vettel, care s-a impus şi anul trecut în Australia, tot în faţa lui Hamilton. Germanul are în palmares patru titluri de campion al lumii (la fel ca şi rivalul său britanic), cucerite în 2010, 2011, 2012 şi 2013, cu fosta sa echipă, Red Bull.

Cea de-a doua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 va avea loc pe 8 aprilie, în Bahrain.

Clasamentul final al Marelui Premiu al Australiei:

1. Sebastian Vettel (Germania/Ferrari) 1h 29min. 33sec.383/1000
2. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) la 5,036 sec.
3. Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari) la 6,309 sec.
4. Daniel Ricciardo (Australia/Red Bull) la 7,069 sec.
5. Fernando Alonso (Spania/McLaren) la 27,886 sec.
7. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) la 28,945 sec.
8. Niko Hulkenberg (Germania/Renault) la 34,339 sec.
9. Stoffel Vandoorne (Belgia/McLaren) 34,921 sec.
10. Carlos Sainz Jr. (Spania/Renualt) la 45,722 sec.
....