Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Braşov, Ciprian Aldea, a declarat că incidentul s-a produs ieri.

Imediat, jandarmii montani din Poiana Braşov au plecat cu Duster-ul cu şenile spre zona descrisă de turistul aflat în dificultate, scrie Agerpres.

„A fost folosit Duster-ul şenilat pentru a ajunge cât mai repede în zona în care se afla turistul rătăcit, însă a fost nevoie şi de o deplasare pedestră a jandarmilor montani, având în vedere că persoana rătăcită a fost localizată într-o zonă împădurită în care nu se putea intra cu maşina. Prima intervenţie a Duster-ului cu şenile din dotarea jandarmilor montani a fost de această dată reală şi nu doar un exerciţiu, fiind vorba de o misiune de căutare -salvare a unui turist, rezultatul fiind scurtarea timpului de reacţie şi ajungere la apelantul 112 aflat în dificultate în zona montane”, potrivit sursei citate.

Turistul nu a necesitat îngrijiri medicale, fiind condus la Cabana Postăvarul, unde şi-a recuperat forţele pentru a putea coborî în siguranţă pe placa de snowboard până în staţiune, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.