/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Moldova nu este pregătită să primească grupe mari de turiști și să le ofere ghizi

missing
24 martie 2018, ora 13:51

Potrivit directorului Agenției Turismului, anul trecut, Guvernul și Parlamentul a venit cu unele facticități pentru susținerea sectorului turistic. Printre acțiunile promovate este și facilitatea regimului de vize pentru cetățenii Chinei. Chiar și așa, Moldova nu este gata să primească turiști chinezi pentru că nu are ghizi vorbitori de limbă chineză, nu are meniuri în restaurante în limba chineză, materiale informative etc.

Stanislav Rusu spune că turismul aduce creștere economică, creează locuri de muncă, aduce defalcări în bugetul național. Anul trecut, Moldova s-a clasat pe locul cinci în lume în clasamentul creșterii numărului de turiști cazați. În acest an, Moldova va deveni capitala mondială a turismului vinicol, odată ce la Chișinău va avea loc o conferință internațională, cu participarea a sute de specialiști în domeniu.

Emilian Dzucas, președinte al Asociației Naționale pentru Turism Receptor din Moldova (ANTRIM), a spus că principalele piețe ale turismului moldovenesc sunt Italia și Polonia. În 2017, din Italia au venit cu 23,3% mai mulți turiști în Moldova decât un an mai devreme, iar din Polonia – cu 13,7%, succes care, spune Emilian Dzucas, se datorează seminarelor, info trip-urilor pentru presă etc. Un alt factor l-a constituit deschiderea centrului de informare turistică. Moldova va fi promovată pe piețele internaționale și se va pune accentul pe îmbunătățirea calității serviciilor turistice, inclusiv a celor prestate de companiile de transport.

Vitalie Zaharia, director general MIEPO, a spus că instituția pe car o reprezintă, pe parcursul ultimilor ani a acordat suport agenților economici din turism pentru creșterea competitivității acestora. Vitalie Zaharia consideră că trebuie să se lucreze la atragerea investițiilor, pentru a putea scoate în evidență tot ceea ce poate oferi Moldova în domeniul turismului.

Doina Nistor, directorul Proiectului de Competitivitate din Moldova, a spus că industria turismului din Moldova a evoluat în ultimii ani. Ea a mai spus că o industrie turistică puternică este una care beneficiază de susținerea Guvernului. Industria de turism se poate dezvolta doar prin parteneriat publica-privat. „O industrie puternică este când avem un produs care corespunde necesităților turiștilor. Iar aici, în ultimii doi ani, a crescut calitativ produsul turistic, inclusiv prin faptul că unele pensiuni și-au regândit produsul turistic, înregistrând astfel dublare sau triplare a numărului de turiști”, a menționat Doina Nistor.

Problemele cu care se confruntă turismul receptor din Moldova și eventuale soluții vor fi discutate la Consiliul Economic pe lângă prim-ministru.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram