Ce s-a întâmplat înainte de incinerarea lui Andrei Gheorghe. Un preot a făcut anunţul
Un preot a oficiat o ceremonie religioasă înainte de incinerarea lui Andrei Gheorghe, chiar dacă Biserica Ortodoxă Română nu face astfel de servicii funerare.
„Noi facem parte din Biserica Ortodoxa Rusă. Acesta nu este un subiect atât de bine închegat. Andrei Gheorghe, născut în Rusia, adică rus, noi suntem Biserica Rusă, deci cumva s-a închis un cerc. El este creştin ortodox, trebuie să se menţioneze acest lucru. El nu este evreu. Eu voi oficia această slujbă şi nişte cântăreţi ai noştri. Noi avem biserica aici în Bucureşti, însă sediul nostru este în New York”, a declarat preotul cu puţin timp înainte de incinerarea lui Andrei Gheorghe, citat de libertatea.ro.
Zilele trecute, preotul Visarion Alexa a explicat că „Biserica Ortodoxă Română respectă întotdeauna «decizia fiecărui om», însă, în conformitate cu propriile învăţături şi deciziile Sinoadelor sale din 1928, 1933 şi 2012, nu se va oficia nicio slujbă religioasă la înmormântare şi nici pomenirile“.
„Învăţătura Bisericii Ortodoxe refuză incinerarea. Niciun preot nu poate participa la un ceremonial de incinerare, pentru că e interzis. Nici slujbele de pomenire nu se fac. Probabil că familia va dori să facă slujbă de pomenire după incinerare. Se respectă decizia omului”, a mai spus preotul Visarion Alexa.
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
Doi foști miniștri ai Finanțelor explică ȘMECHERIA coaliției PSRM-Șor privind „anularea legii miliardului”: „Nu este alceva decât mutarea DATORIEI de la o instituție a statului la alta. Acest joc iresponsabil va avea consecințe GRAVE”