Este vorba de Angela Oteanu, Secretarul General al Federaţiei Sindicatelor din Moldova „Sindlex”. Anterior activat în cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare.

De asemenea, a promovat concursul Stela Botnaru, conferenţiar universitar la Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova.

La concurs au participat cinci candidaţi. Potrivit legii, Colegiul disciplinar examinează cazurile privind răspunderea disciplinară a judecătorilor.

Mandatul noilor membri va fi de şase ani.