Raportul Kroll 2 a fost TRANSMIS Procuraturii Anticorupție
Banca Națională a Moldovei (BNM) a recepționat toate documentele de investigație ale consorțiului internațional Kroll și Steptoe & Johnson privind furtul miliardului din sistemul bancar și le-a tranmis Procuraturii Anticorupție, anunță BNM.
Potrivit sursei citate, documentele se referă la frauda care a dus la insolvabilitatea a trei bănci din R. Moldova: Banca de Economii S.A., Banca Socială S.A. și Unibank S.A..
„Reprezentanții Kroll și Steptoe & Johnson și-au confirmat disponibilitatea de a colabora cu organele de anchetă moldovenești, pentru a susține efortul de recuperare a bunurilor fraudate pe plan internațional, dar și pentru a întări baza probatorie în procedurile inițiate pe plan intern”, se mai arată în comunicatul de presă al Băncii Naționale
Amintim că o BNM a făcut publică doar o sinteză a celui de-al doilea raport Kroll în este dezvăluit modul în care au fost furați banii, precum și țările prin care aceștia au circulat sau în care au ajuns. Totuși, sinteza nu conține numele beneficiarilor finali ai banilor delapidați din sistemul bancar.
Cei care vor submina democrația și independența R. Moldova, MONITORIZAȚI în continuare de SUA. „Statele Unite ale Americii sunt cei mai importanți parteneri ai R. Moldova atunci când vorbim de sancțiuni”
„Timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu”: O expoziție dedicată foametei organizate de sovietici în Basarabia și filmul „Omorâți prin înfometare”, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău
Autoritățile R. Moldova, ajutate de 14 Înalți Consilieri UE în procesul de reforme și de integrare europeană: Jumătate dintre aceștia sunt din România