22:28:12 16.04.2024
Stiri

Fostului consilier local al PD, care a lovit MORTAL cu mașina un copil de 7 ani, a ajuns pe banca acuzaților

Social 23.03.2018 11:00 Vizualizări1508 Autor: Ziarul National
Fostului consilier local al PD, care a lovit MORTAL cu mașina un copil de 7 ani, a ajuns pe banca acuzaților


Fostul consilier local de la Briceni, Iurie Groza, care l-a lovit mortal cu mașina pe un copil de 7 ani, a ajuns pe banca acuzaților. Dosarul în care acesta este cercetat penal a fost transmis în judecată de procurori, iar dacă va fi găsit vinovat, Groza riscă până la 8 ani de închisoare.

Iurie Groza a provocat la finele lunii februarie un accident, cu implicarea unui copil de 7 ani. Accidentul a avut loc în satul Corjeuți din raionul Briceni, în timp ce victima și mama sa se întorceau acasă de la biserică.

Iurie Groza, în vârstă de 32 de ani, conducea o „Toyota”. Acesta, fiind în stare de ebrietate, a pierdut controlul vehiculului și a lovit puternic minorul. Copilul a fost preluat de urgență de o ambulanță, însă a decedat în drum spre spital. La rândul său, consilierul beat criță a fugit de la locul accidentului. Acesta a fost găsit acasă, cu mașina parcată în fața porții.

La două zile după producerea accidentului, Groza a fost exclus din rândurile Partidului Democrat. Anunțul a fost făcut de liderul formațiunii, Vlad Plahotniuc.

„PD condamnă cu fermitate comportamentul acestuia (Iurie Groza), atât dinainte de accident, când s-a urcat la volan în stare de ebrietate, cât și ulterior, prin fuga de la locul accidentului. Nu vom tolera niciodată un asemenea comportament iresponsabil și laș din partea nimănui. Instituțiile de drept trebuie să continue ancheta și să-și facă treaba până la capăt”, a declarat atunci Vlad Plahotniuc.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md