Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Banca Națională, atacată în judecată…

Banca Națională, atacată în judecată pentru că refuză să publice Raportul Kroll 2

O cerere de chemare în judecată a Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a fost înregistrată astăzi, 22 martie, la sediul Râșcani al Judecătoriei Chișinău de către reprezentanții formațiunii Partidul Nostru (PN), condus de Renato Usatîi. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele PN, Ilian Cașu, într-o conferință de presă. Cașu a declarat că partidul s-a adresat în instanță după ce instituția a răspuns negativ demersului formulat de PN prin care a cerut BNM-ului să facă public cel de-al doilea Raport al companiei Kroll, privind investigația furtului din sistemul bancar. 

La 14 februarie, PN a expediat un demers oficial guvernatorului  Băncii Naționale, Sergiu Cioclea, în care a formulat o serie de întrebări referitor la Raportul Kroll 2, și a cerut expres publicare a documentului.

Ilian Cașu spune că a PN a solicitat Băncii Naționale să spună dacă în Raport apar numele reprezentanților partidelor aflate la guvernare, dacă persoane oficiale au intervenit pe lângă Banca Națională pentru a bloca publicarea Raportului și dacă instituția a luat careva măsuri „ca în viitor să fie prevenite astfel de crime”.

La 7 martie, susține Cașu, PN a primit un răspuns prin care BNM refuză publicarea Raportului Kroll 2, invocând norme legale privind confidențialitatea.

„Evident că marea majoritate a cetățenilor R. Moldova au întrebări bine întemeiate și apar dubii enorme vizavi de acest refuz al regimului de la guvernare de a face public numele și firmele celor implicați”, a declarat vicepreședintele PN, Ilian Cașu, în cadrul conferinței de presă din 22 martie, amintind că în 2015, fostul director al Centrului național Anticorupție, Viorel Chetraru, afirma că primul Raport Kroll nu este altceva decât „beletristică” și că nu a adus informație nouă pentru organele de investigație din R. Moldova în dosarul privind elucidarea furtului din sistemul bancar.

Ilian Cașu prezintă o copie a cererii de chemare în judecată a BNM, înregistrată de PN la sediul Râșcani al Judecătoriei Chișinău. Foto: captură privesc.eu

Ilian Cașu a precizat că cererea de chemare în judecată a Băncii Naționale a fost depusă de PN la sediul Râșcani al Judecătoriei Chișinău, aceasta fiind un instrument legal pentru a responsabiliza instituția și pentru a afla numele oamenilor și firmelor implicate în jaful din cele trei bănci.

La 4 mai 2015, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a publicat pe blogul său Primul Raport Kroll, chiar dacă, la fel ca în prezent, autoritățile statului invocau clauze de confidențialitate ale contractului cu firmele Kroll și Steptoe & Johnson.

La 21 decembrie 2017, Banca Națională a Moldovei (BNM) a făcut publică sinteza Raportului Kroll-2. Asemeni primului document furnizat de companiile Kroll și Steptoe & Johnson, contractate de R. Moldova pentru elucidarea furtului din sistemul bancar, cel de-al doilea Raport vorbește despre Ilan Șor și un grup de 77 de companii care au legături cu acesta, drept principalii beneficiari ai tranzacțiilor de la cele trei bănci: Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.

Frauda cu implicarea celor trei instituții bancare a avut loc pe parcursul a cel puțin 3 ani, între 2012-2014. Drept rezultat, prin oferirea de credite frauduloase, din sistemul bancar ar fi fost furați aproximativ un miliard de dolari.

Foto: captură privesc.eu