(studiu) Topirea ghețarilor nu mai poate fi prevenită în acest secol

ghetari
Foto: ziarelive.ro

Cercetătorii de la Universităţile Bremen şi Innsbruck au arătat într-un studiu recent că topirea gheţarilor nu poate fi prevenită în acest secol, chiar dacă emisiile de gaze cu efect de seră vor fi oprite.

Mai mult decât atât, efectul este pe termen lung, din cauza reacţiei încete a calotei la schimbările climatice. Astfel, activitatea umană are un impact major dincolo de secolul al XXI-lea, scrie Phys.org.

Studiul a fost publicat în Nature Climate Change.

„Topirea gheţarilor are o influenţă imensă asupra creşterii nivelului mării. Conform calculelor noastre, am luat în considerare toţi gheţarii din lume, cu excepţia calotei din Antarctica şi Groenlanda şi a gheţarilor de la margini, şi i-am modelat în diferite scenarii”, a precizat Georg Kaser, unul dintre cercetători.

Astfel, a fost descoperit că un kilogram de CO2 emis este echivalentul topirii a 15 kilograme de gheaţă. Faptul că temperatura creşte cu 1,5 sau 2 grade Celsius nu influenţează cu nimic rata scăderii masei de gheaţă.

Totuşi, dincolo de secolul XXI, diferenţa de 0,5 grade Celsius are o influenţă. „Calota reacţionează lent la schimbările climatice. Dacă, spre exemplu, dorim să păstrăm volumul gheţii, trebuie să avem o temperatură de dinaintea erei pre-industriale, ceea ce nu este posibil”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente