Liberarea provizorie sub control judiciar ar putea fi aplicată de către judecătorul de instrucţie sau de către instanţă pe o perioadă de cel mult 60 de zile. Modificări şi completări ale Codului de procedură penală au fost aprobate astăzi de Parlament în prima lectură.
Potrivit amendamentelor, măsura liberării provizorii sub control judiciar poate fi dispusă pe un termen de cel mult 12 luni cumulative învinuitului, inculpatului de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen de cel mult 12 ani. Totodată, măsura poate fi de 24 de luni cumulative pentru cazurile în care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 12 ani.
Controlul judiciar privind necesitatea de menţinere a măsurii liberării provizorii va fi realizat periodic, dar nu mai rar decât o dată la 60 de zile, de către judecător. Dacă temeiurile care au determinat luarea măsurii se menţin sau au apărut temeiuri noi care să justifice menţinerea acesteia, liberarea provizorie sub control judiciar se poate extinde.
Organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte învinuitul, inculpatul liberat provizoriu verifică periodic respectarea obligaţiilor de către acesta, iar în cazul în care constată încălcări sesizează imediat judecătorul.
De asemenea, se propune ca măsura liberării provizorii pe cauţiune să poată fi dispusă pe un termen de cel mult 12 luni cumulative învinuitului, inculpatului de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen de cel mult 12 ani, respectiv 24 de luni cumulative în cazurile în care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 12 ani.
Proiectul urmează să fie votat în lectură finală de către deputaţi.