„Viitorul primar al Chişinăului, Andrei Năstase, şi-a început campania de informare pentru Primăria Chişinău de la Cetatea de scaun a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Oraşul Suceava, declarat destinaţie europeană de excelenţă, cu o moştenire culturală şi istorică incontestabilă şi cu peste zece etnii conlocuitoare, aidoma Chişinăului, a fost ales drept punct de pornire al Preşedintelui Platformei DA”, scris sursa.

Timp de două secole, Suceava a fost capitală a Moldovei şi a continuat să se dezvolte armonios, păstrând totodată patrimoniul său valoros. În cadrul vizitei sale, Andrei Năstase a apreciat înalt calitatea administraţiilor liberale (municipală şi judeţeană) din Suceava şi a luat cunoştinţă de bunele practici din domeniile turismului şi culturii, infrastructurii şi transportului, inclusiv a celui aerian low cost, modul eficient de accesare şi administrare a fondurilor europene, inclusiv a celor destinate proiectelor transfrontaliere şi a calificat drept extrem de oportune şi utile discuţiile cu echipele manageriale ale dlui Ion Lungu, Primarul oraşului din partea PNL, aflat la al treilea său mandat şi Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean, un om deosebit prin tot ce este şi face.

„Practicile acestea de administrare după un model modern, eficient, European vor fi  preluate şi implementate de echipa mea de profesionişti şi în Chişinău, întrucât ar fi benefice şi cetăţenilor Republicii Moldova” – a spus Andrei Năstase.

Totodată, fiind pe punctul de a începe un lucru fundamental, cum ar fi cursa pentru Primaria Chişinăului, Andrei Năstase a mers la Putna pentru binecuvantare. „Pentru că m-am avântat într-o luptă grea şi am nevoie de puteri însutite, oaste dreaptă şi credinţă neclinitită, mi-am propus să ajung la Putna, la o însemnată slujbă de seară lângă mormântul Marelui nostru Domnitor şi pentru o binecuvântare a Parintelui Arhimandrit, Stareţul Melchisedec Velnic, de la Mănăstirea Putna. Acum sunt şi mai încrezător. Împreună vom izbuti. DA! Doamne Ajută!” ” – a spus Andrei Năstase, citându-l pe Ştefan cel Mare:  “Mai presus de tihna noastră stă datoria sfântă de a apăra fiinţa şi neatârnarea ţării noastre.” 

Andrei Năstase îşi va continua vizitele în cel mai bine administrate oraşe din România. Astăzi Preşedintele Platformei DA va merge la Sibiu, Cluj, Oradea.