„Platforma DA a luat act de poziţia colegilor noştrii de la PAS. Cu aceasta ocazie ne reiterăm dezideratul nostru cu privire la necesitatea consolidării societăţii şi a forţelor democratice şi antioligarhice prin acţiuni şi fapte benefice Oamenilor, dornici de schimbarea în bine a ţării şi mai puţin preocupaţi de aranjamentele partiinico-politice. Platforma DA şi-a demonstrat prin fapte, inclusiv în cadrul scrutinului prezidenţial, dragostea de ţară şi capacitatea de sacrificiu necondiţionat în interesul cetăţenilor şi rămâne fidelă acestui obiectiv”, a declarat vicepreşedintele formaţiunii, Alexandru Slusari.

În privinţa relaţiei de parteneriat cu PAS, Platforma DA îşi reafirmă angajamentul plenar pentru respectarea şi implementarea Protocolului de colaborare, semnat cu PAS la 20 noiembrie 2017, ce vizează crearea blocului electoral pentru alegerile parlamentare cu identificarea candidaţilor comuni, selectaţi în baza principiilor transparenţei, integrităţii şi meritocraţiei.

„Totodată, menţionăm că fiecare zi pierdută de forţele solidare antioligarhice contribuie la descurajarea Oamenilor, care aşteaptă de la cele două partide emergente schimbări fundamentale şi, totodată, toarnă apa pe moara binomului Plahotniuc - Dodon. Platforma DA şi liderul acesteia Andrei Năstase vor continua activitatea zilnică intensivă cu multiple întâlniri cu cetăţenii, inclusiv în municipiul Chişinău”, a adăugat Slusari.

PAS urmează să spună dacă va susţine candidatura lui Andrei Năstase pentru funcţia de primar al capitalei, înaintată de Platforma Demnitate şi Adevăr.