13:51:42 29.03.2024
Stiri

Un om de ştiinţă rus, Leonid Rink, afirmă că a participat la programul „novicioc”

Știri 21.03.2018 20:30 Vizualizări1827 Autor: Ziarul National


Un om de ştiinţă rus, Leonid Rink, afirmă că a participat la programul „novicioc” sursa: google.ro

Un om de ştiinţă rus a declarat marţi pentru RIA Novosti că a lucrat la conceperea agenţilor chimici novicioc, despre care Londra afirmă că au fost folosiţi în otrăvirea lui Serghei Skripal, părând să contrazică poziţia Moscovei potrivit căreia acest program nu a existat vreodată, relatează AFP conform News.ro.

„Novicioc nu este o substanţă, este un întreg sistem de arme chimice”, declară Leonid Rink într-un interviu cu agenţia de presă rusă de stat, care-l prezintă drept unul dintre cei care au conceput acest program.

Agentul neurotoxic novicioc a fost desemnat de Londra la originea otrăvirii fostului agent dublu rus şi a fiicei sale, Iulia, pe 4 martie, în Anglia.

„Ei sunt în viaţă în continuare. Asta înseamnă că fie nu este vorba deloc despre sistemul novicioc, fie a fost preparat în mod neglijent”, a dat asigurări Rink.

Existenţa acestui program şi a formulei sale chimice au fost dezvăluite de chimistul rus Vil Mirzainov, în prezent refugiat în Statele Unite, potrivit căruia aceşti agenţi, de o eficienţă redutabilă, au fost creaţi în anii ’80 de către oameni de ştiinţă sovietici.

În urma acuzaţiei Londrei, Moscova a dezminţit existenţa vreunui program de dezvoltare de armament chimic cu numele novicioc, atât în timpul URSS, cât şi în Rusia.

„Un mare grup de specialişti dezvoltă novicioc la Moscova şi la Şihani: tehnicieni, toxicologi, biochimişti (…). Am ajuns la un rezultat foarte bun”, povesteşte însă Leonid Rink în interviul acordat RIA Novosti.

Acest sistem a fost numit în perioada sovietică „novicioc-5”, spune el. „Acest nume nu era niciodată folosit fără cifra care-l însoţeşte la sfârşit”, precizează el.

Rink spune însă că el nu crede că Rusia se află în spatele otrăvirii lui Skripal.

Chimistul afirmă că tehnologia novicioc este accesibilă „oricărui stat dezvoltat” sau mari companii farmaceutice.

„Dezvoltarea unei asemenea arme nu prezintă nicio problemă”, subliniază el.

Contactat marţi de AFP în legătură cu acest interviu publicat de o agenţie de stat, Ministerul rus de Externe şi-a reiterat poziţia.

„Nu a existat niciun program de cercetare şi dezvoltare sub numele de novicioc”, a subliniat Moscova.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md