/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Ce spune agenția franceză de la care democrații s-au inspirat la prezentarea proiectului Arena Chișinău

missing
20 martie 2018, ora 17:12

„Nu am fost consultați pentru a autoriza difuzarea videoclipului Arena Dunkerque, proiect pentru care deținem proprietatea intelectuală. În plus, este foarte jenant faptul că numele firmei noastre de arhitectură nu este menționat în articolul care prezintă videoclipul”, se spune în răspunsul remis ZdG.

Firma a mai precizat că munca asupra unui asemenea produs diferă de la un proiect la altul. În primă fază, la acesta muncesc 2-3 arhitecți și sunt investite sume de mii de euro.

„În general, este vorba în faza de concurs (înainte de a cunoaște dacă suntem echipa câștigătoare și a începe studiile asupra proiectului) de 2 sau 3 arhitecți angajați cu normă întreagă pentru 2 sau 3 luni. Producția unui proiect ca acesta ține de asemenea de crearea unor perspective 3D a proiectelor (în general, 5 sau 6 vederi la preț de 2000 sau 3000 de euro per imagine), precum și de realizarea unui film (între 5 și 10 mii de euro). Nu cunoaștem care sunt sancțiunile în Franța pentru acest gen de utilizare fără mențiune a persoanei care deține proprietatea proiectului”, adaugă aceeași sursă.

Menționăm că democrații au prezentat acum o săptămână proiectul unei arene moderne, care, din momentul inițierii construcției ar urma să fie gata într-un an. În cadrul conferinței a fost prezentat, printr-un filmuleț, conceptul construcției. Asta deși un video similar a fost postat pe un canal de Youtube încă în 2014.

Purtătorul de cuvânt al PDM susține că partidul nu și-a asumat drepturile pentru proiectul prezentat.

„Domnul Candu de la bunul început a făcut referință că este o preluare de pe site-urile de socializare și nu a ascuns acest lucru. Nu văd un plagiat, pentru că nu și-a atribuit dreptul de autor. A fost prezentat ca un exemplu și s-a spus că este preluat din cele care există deja”, a menționat pentru TV8, Vitalie Gamurari.

Întrebat cine se va ocupa de proiectarea arenei sau dacă a fost inițiat un concurs pentru proiecte, purtătorul PDM nu a putut să ne ofere informații.

Democrații spun că investitorul proiectului ar urma să fie selectat în urma unei licitații internaționale, astfel încât lucrările să demareze la începutul verii și să fie încheiate într-un an. Întrebat de ce democrații au venit abia acum, în an electoral, cu un asemenea proiect, Andrian Candu a invocat situația politică și economică din țară.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram