(doc) Au fost desemnați cei mai buni elevi care au participat la Olimpiada Republicană la Chimie 2018

olimpiada-chimie-920×690
Foto: gazetadenavodari.ro

În urma desfășurării Olimpiadei Republicane la Chimie, la care au participat 170 de elevi din clasele a IX-a – a XII-a din toate raioanele și municipiile din țară, au fost desemnați cei mai buni elevi la disciplina de chimie.

Olimpiada Republicană la Chimie s-a desfășurat în perioada 15-18 martie 2018, în incinta Universității de Stat și este la cea de-a 55-a ediție.

În baza deciziei Consiliului Olimpic Republican la Chimie, au fost acordate diplome și premii bănești pentru 40 de elevi. Premianții la Olimpiada Republicană la Chimie sunt din raioanele Florești, Hâncești, Rezina, Strășeni, UTA Găgăuzia, mun. Bălți, mun. Chișinău, or. Tiraspol.

Deținătorii diplomelor de gradul I, II și III în cadrul Olimpiadei Republicane la Chimie, ediția din anul curent, vor participa la probele de baraj pentru determinarea lotului olimpic național pentru participarea la Olimpiada „Dimitrie Mendeleev” și Olimpiada Internațională de Chimie.

Cei mai buni elevi care au ocupat primul loc la Olimpiada Republicană de Chimie în acest an sunt:

Clasa a IX-a – Tatiana Sviriniuc, Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bălți
Clasa a X-a – Victor Crasco, Liceul Academiei de Științe din Moldova, Chișinău
Clasa a XI-a – Victor Baerle, Instituția Publică Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani”, Chișinău
Clasa a XII-a – Chiril Solovei, Instituția Privată de învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente