Sprijin european: un tânăr din Tiraspol produce dispozitive inedite pentru încărcarea telefoanelor mobile

Și încărcătorul de telefon mobil poate fi piesă de decor, dacă a trecut prin atelierul lui Ivan Hodacovschi, un tânăr din Tiraspol, care s-a lansat în afaceri datorită unui grant european. Fiecare dispozitiv are un design unic, fiind sculptat în lemn în diferite forme, una mai ingenioasă ca alta.

Afacerea a fost lansată cu sprijinul Uniunii Europene în cadrul Programului ”Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD.

Ivan Hodacovschi este pasionat de științele exacte din copilărie. În adolescență a frecventat cursuri de electronică pe lângă o întreprindere din Tiraspol, iar după absolvirea școlii a ales să meargă la o facultate de fizică și matematică. Primul post de muncă în cadrul unei companii de telefonie mobilă, i-a adus și prima idee de afaceri.

„Aveam nevoie să încărcăm concomitent mai multe telefoane, ca să facem față numărului mare de comenzi. Pe atunci înțelegeam că aceeași problemă există și în localuri – cafenele sau restaurante, unde mulți oameni vor să își încarce telefoanele”, spune tânărul.

La scurt timp, însă, Ivan și-a văzut ideea realizată, dar nu a renunțat la vis – tânărul s-a gândit să le ofere dispozitivelor de încărcare un aspect atractiv. „Orice încăpere cu design elevat își pierde farmecul odată ce cablurile de încărcare atârnă de ici-colea”, spune el, așa că a ales să plaseze dispozitivul de încărcare, confecționat de sine stătător, în baza unor piese importate, în niște cutii sculptate în lemn, cu ornamente care îți fură privirile.

Dispozitivul conține mai multe conectoare USB, iar fiind plasat pe masa clienților într-o cafenea sau restaurant, permite încărcarea telefoanelor mobile fără ajutorul prizei.

Afacerea s-a dezvoltat datorită unui grant european

Primele lucrări le-a construit manual, iar la cioplit l-au ajutat câțiva meșteri populari din stânga Nistrului. Ca să poată lansa afacerea la scară largă avea nevoie de tehnică modernă, cu ajutorul căreia să prelucreze și să modeleze lemnul și alte materiale, cum ar fi plasticul. Soluția a venit odată cu anunțarea concursului de granturi pentru tinerii antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului, oferite de Uniunea Europeană.

„Am aplicat fără nicio ezitare și m-am bucurat că am avut norocul să fiu ales printre cei care au beneficiat de finanțare. Trebuie să menționez că în afară de bani, am obținut ceva la fel de valoros – cunoștințe în domeniul gestionării unei afaceri. În cadrul trainigurilor la care am participat, am fost instruiți în domeniul managementului, marketingului, dar și interacțiunii cu diferite instituții”, spune Ivan.

Cu banii obținuți de la Uniunea Europeană – 7.480 de euro, tânărul a cumpărat două utilaje moderne – un gravor cu laser și o mașinărie pentru prelucrarea lemnului. Ambele utilaje funcționează în baza unor soft-uri electronice.

Cu ajutorul lor, fiecare detaliu este proiectat la computer, ulterior ornamentul este gravat cu ajutorul laserului. După ce toate detaliile sunt gata, construcțiile sunt adunate la un loc, la fel ca un puzzle.

Visează ca producția sa să ajungă în marile orașe europene

Astăzi compania lui Ivan Hodacovschi numără patru angajați, inclusiv un pictor-designer și un inginer. Tot ce fabrică vinde preponderent în stânga Nistrului, dar și la Chișinău, dispozitivele fiind la mare căutare printre proprietarii de localuri, dar și printre cei care vor să facă un cadou original celor dragi.

Treptat le vin tot mai multe cereri de peste hotare, un lot de produse plecând recent spre Italia. Planurile tânărului întreprinzător nu se opresc aici, el visează să ajungă cu invenția sa în marile orașe europene, acolo unde sunt sute sau chiar mii de localuri care ar putea să o utilizeze.

Dispozitivele produse costă între 28 și 77 de dolari americani, iar prețul variază în funcție de complexitatea gravurii, de mărimea obiectului, dar și de materialul din care este confecționat. Cele mai scumpe suvenire sunt din lemn de stejar.

În afară de încărcătoare pentru telefoane mobile, mica întreprindere produce suvenire, cutii personalizate și ambalaje pentru diferite întreprinderi, dar și corpuri de iluminat.

Și pentru că este convins că nu ar fi reușit să ajungă la performanțele pe care le are acum dacă nu ar fi avut un mentor încă din copilărie, Ivan se gândește să ofere și altor tineri posibilitatea să „fure” din meserie. Tânărul are în plan să organizeze cursuri de instruire pentru adolescenții pasionați de tehnică și electronică.

Ivan Hodacovschi este unul din cei peste 70 de tineri de pe ambele maluri ale râului Nistru care au obținut granturi europene în valoare de până la 13.500 de euro pentru a-și crea sau dezvolta o afacere. Mai mult, ei au beneficiat și de serviciile unor consultanți personali care, timp de 14 luni, i-au ajutat să-și gestioneze cât mai eficient businessul.

Programul finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, realizat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților mediului de afaceri, liderilor locali și ai societății civile în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și infrastructurii sociale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.