15:33:19 19.04.2024
Stiri

TEORIA CONSPIRAȚIEI // Stephen Hawking nu a murit ACUM. Care sunt argumentele

Știri 18.03.2018 09:02 Vizualizări3161 Autor: Ziarul National
TEORIA CONSPIRAȚIEI // Stephen Hawking nu a murit ACUM. Care sunt argumentele Sursa: unica.ro


Stephen Hawking, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de știință din lume, a murit pe 14 martie a.c., la vârsta de 76 de ani, însă susținătorii teoriilor conspiraționale vin cu argumente și consideră că savantul ar fi murit cu mult timp în urmă.

Pe internet circulă o serie de păreri conform cărora adevăratul profesor Stephen Hawking ar fi murit cu zeci de ani în urmă și a fost înlocuit cu o păpușă-robot care imită întocmai trăsăturile sale, acționată de un calculator controlat de cei de la NASA. Iată care sunt argumentele care susțin teoria conspirațională!

Prima premisă de la care pleacă teoria conspirațională este bazată pe înfățișarea profesorului Hawking. În mod normal, acesta ar fi trebuit să îmbătrânească, atât ca urmare a procesului natural, cât și ca urmare a bolii care se manifestă prin schimbări majore nu doar la nivel psihic, ci și fizic.

Însă, în cazul acesta, Stephen Hawking și-a păstrat înfățișarea identică cu cea din 1982. De asemenea, susținătorii teoriei consideră că dantura profesorului era total schimbată și că, deși este normal ca gingiile să se retragă și dinții să se uzeze sau să cadă, nu este normal să-și schimbe structura. De asemenea, aceștia spun că părul său nu mai are nuanța naturală și nici nu este cărunt, fapt ce atestă că a fost vopsit.

Starea de sănătate

Stephen Hawking a fost diagnosticat în 1963 cu boala Lou Gehrig, o maladie neurodegenerativă (scleroză laterală amiotrofică), iar speranța de viață în aceste cazuri este de maxim patru ani. La momentul respectiv, medicii i-au dat savantului încă doi ani de trăit și cu toate acestea, profesorul a trăit, în mod paradoxal, încă 55 de ani.

Pozele de la diferite evenimente

Analizând fotografiile de la cele două nunți ale marelui savant, anchetatorii independenți au ajuns la concluzia că acestea au fost modificate. La prima nuntă, cea cu Jane Wilde, petrecută în 1965, profesorul este vizibil afectat de boală, însă imaginea este reală, ceea ce nu se poate spune despre cea de-a doua nuntă când imaginea, susțin aceștia, este o poză mai veche din tinerețe modificată și refăcută.

Stephen Hawking la nuntă, 1965 vs 1995

Sintetizatorul de voce

Rolul sintetizatorului de voce este acela de a-l ajuta pe profesor să se facă înțeles. Acesta funcționează pe baza unui mecanism ce permite ca gesturile, făcute cu mușchii obrazului, să fie transformate în cuvinte. Ei bine, cercetătorii au observat că deși Hawking vorbea, mușchii faciali nu se mișcau absolut deloc. Prin urmare, concluzia a fost că acel computer era acționat de altcineva, mai exact de oamenii de știință de la NASA care introduceau informații în computerul atașat de scaunul special al profesorului. Astfel, toate profețiile și teoriile geniului nu i-ar fi aparținut, de fapt, ci ar fi fost folosite ca metodă de manipulare în masă.

Teorii care se contrazic

Susținătorii acestei teorii au observat că, în mare parte, teoriile inițiale ale geniului Hawking se contrazic cu cele ulterioare și, în plus, în ultima perioadă profesorul s-ar fi implicat în politică, activitate pe care, în mod evident, înainte nu a tolerat-o. Astfel, aceștia cred că moartea sa reală a survenit în anul 1985, în urma pneumoniei severe cu care acesta s-a confruntat. De altfel, atunci i-a fost instalat și aparatul ultraperformant cu ajutorul căruia vorbea, până în acel moment acesta neputând comunica.

De ce a fost înlocuit Stephen Hawking?

Cei care au lansat această teorie au explicat și care ar fi fost motivul pentru care s-a dorit în continuare ca marele geniu să rămână în viață. Aceștia susțin că noul Hawking milita pentru inexistența lui Dumnezeu, ceea ce se și dorește în prezent: pierderea ideii de Divinitate și înlocuirea acesteia cu știința.

De asemenea, milita pentru anihilarea filosofiei susținând că aceasta nu există și că toate răspunsurile se află în știință. Toate aceste teorii ulterioare anului 1985, consideră anchetatorii, induc frică, teamă, implicit vulnerabilitate și manipulare la nivel global.

Pe de altă parte, se pare că noul Hawking susținea întocmai noua ordine mondială și era adeptul încălzirii globale, era anti-Trump, anti-independență scoțiană, anti-Brexit, a susținut acordul de la Paris și sprijinea impozitul pe carbon, în plus era foarte citat în diferite opinii cu teme politice.

Stephen Hawking înainte de a fi diagnosticat

Jane Wilde, prima soţie lui Stephen Hawking

Elaine Manson, cea de-a doua soție a lui Stephen Hawking

Copiii lui Stephen Hawking

Sursa: unica.ro


Top stiri

Actualitate
Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md