Când vor fi puse în circulație noile monede de 1 și 2 lei și de ce cele de 5 și 10 lei vor apărea mai târziu

monede noi

Monedele de 1 şi de 2 lei vor ajunge în buzunare la începutul lunii aprilie, iar cele de 5 şi 10 lei – până la sfârşitul anului. De asemenea, până la punerea în circulaţie a monedelor, va fi desfăşurată o campanie de informare a cetățenilor.

Despre aceasta a declarat Corneliu Melnic, șef al Direcției operațiuni cu numerar din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei, potrivit IPN.

Așadar, se va lucra cu persoanele care operează cu numerar: casierii băncilor comerciale, ai companiilor financiare și magazine. Prin intermediul băncilor şi oficiilor poştale, vor fi repartizate broşuri despre noile monede.

Conform procedurilor, banii sunt puşi în circulaţie prin intermediul băncilor licenţiate, atunci când acestea se adresează la BNM după numerar. „Din cauza că mai avem în stocuri bancnote cu valoarea nominală de 5 şi 10 lei, monedele de 5 şi 10 lei vor apărea în circulaţie mai târziu”, a explicat Corneliu Melnic, șef al Direcției operațiuni cu numerar BNM.

La 28 februarie, Banca Națională a anunţat că pune în circulație monede metalice cu valoarea de 1, 2, 5 și 10 lei. Bancnotele de hârtie de 1, 5 și 10 lei vor circula în parale cu monedele, până la epuizarea stocurilor existente.

Mai multă informație despre cum vor arăta noile monede, citiți aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente