/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Curtea Constituțională refuză să explice rapiditatea cu care Poalelungi a fost numit președinte al instituției

16 martie 2018, ora 15:11

Contactat de echipa TV8, pentru a oferi detalii despre numirea-fulger a lui Poalelungi la șefia CC, judecătorul Curţii Constituţionale Victor Popa ne-a oferit un singur comentariu: „Păi când ați vrut să fie numit? Peste o lună?”. Magistratul a subliniat că nu poate oferi mai multe detalii  și ne-a recomandat să apelăm secretarul instituției.

Contactat de TV8, pentru detalii despre numirea în grabă a lui Poalelungi, despre neinformarea presei privind acest eveniment, dar și când au fost anunțați judecătorii Curții despre ședința extraordinară, serviciul de presă al Curții ne-a comunicat că nu putem primi mai multe informații despre numirea lui Poalelungi decât cele plasate pe site-ul instituției.

Reamintim că, vineri, 16 martie, noul judecător al Curţii Constituţionale, Mihai Poalelungi, şi-a depus jurământul în fața Parlamentului, președintelui Republicii Moldova și a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Mihai Poalelungi a fost ales în funcția de judecător la Curtea Constituțională de către CSM, el fiind unicul candidat înscris în concurs. Pentru el și-au dat votul toți membrii Consiliului cu excepția ministrului Justiției, Alexandru Tănase, și a judecătoarei Nina Cernat, care au absentat de la ședință.

După ce Mihai Poalelungi va ocupa fotoliul de judecător al Înaltei Curți, CSM va anunța concurs pentru funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție, pe care o deține acum Poalelungi. Fotoliul de judecător al Curții Constituționale a rămas vacant la 31 ianuarie, după ce fostul magistrat și președinte al Curții, Tudor Panțîru, și-a anunțat demisia. În cererea de demisie el a indicat motive personale. În aceeași zi, unii reprezentanți ai societății civile au anticipat că mutarea s-ar face tocmai pentru ca Poalelungi să fie propulsat la Curtea Constituțională, la următoarea etapă urmând ca acesta să preia șefia Înaltei Curți.

Fostul ministru al Justiției Alexandru Tănase a declarat anterior că speră că odată cu numirea lui Poalelungi în funcția de judecător a Curții Constituționale, acesta nu va prelua practicile de la Curtea Supremă Justiție cum ar fi anularea ședințelor publice sau hotărâri ilegale ce generează condamnări la CEDO. „Sper ca „îmbunătățirile” să nu presupună închiderea pentru societate a instituției după modelul CSJ, să nu presupună adoptarea deciziilor de inadmisibilitate, ori de câte ori CCM va fi chemată să dea un răspuns tranșant, la fel cum sper că antologica comunicare cu societatea prin intermediul comunicatelor de presă scrise în limbaj de lemn, să nu migreze de la CSJ la CCM. Dar de fapt, cel mai tare sper ca după alegerile din acest an și după schimbarea altor trei judecători să nu să se recurgă la „îmbunătățiri” prin revizuirea unor hotărâri ale CCM cum ar fi hotărârile cu privire la limba română, la neutralitate, identitatea constituțională europeană a Republicii Moldova etc”, a scris Tănase într-o postare pe o rețea de socializare.

Mihai Poalelungi a deţinut anterior postul de vicepreşedinte la CSJ, iar între anii 2008-2012, cel de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea Republicii Moldova. Mihai Poalelungi este doctor habilitat în drept și este autor a mai multor lucrări științifice.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram