Igor Dodon a semnat demisia ministrului Justiției: Acum avem cu un unionist mai puțin la guvernare

Președintele Igor Dodon a anunțat astăzi că a semnat demisia ministrului Justiției Alexandru Tănase. “Acum avem cu un unionist mai puțin la guvernare”, a comentat decretul său șeful statului.

Totodată, președintele Dodon a precizat că aceasta este a 16-a demisie din Guvernul Filip pe care o semnează,inclusiv 14 miniștri și 2 vicepremieri.

“Și ar fi bine să-și dea demisia deja tot Guvernul, în frunte cu premierul Filip, ca să putem organiza alegeri anticipate împreună cu cele din Chișinău și Bălți, așa cum doresc majoritatea cetățenilor. Și vom economisi și zeci de milioane de lei”, a spus oficialul.

Igor Dodon a mai spus că oricând este gata să-i trimită în afara Guvernului și în afara politicii pe toți membrii guvernării eurounioniste: “și pe unioniștii declarați de acolo, și pe cei camuflați”.

” Până la alegerile parlamentare sau imediat după, ei vor pleca. Și va veni o altă guvernare, socială și pro-Moldova”, a adăugat el.

Alexandru Tănase a anunțat, duminică, că renunță la funcția de ministru al Justiției, după apariția în spațiul public a unei înregistrări a conversației cu omul de afaceri Veaceslav Platon.

Astăzi președintele PDM Vlad Plahotniuc a anunțat în cadrul unui briefing de presă că Victoria Iftodi, actual judecător la Curtea Constituţională, este candidatura PDM la funcţia de ministru al Justiţiei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.