Doi bărbați, prinși în flagrant în timp ce pescuiau ilegal pe râul Nistru

Doi bărbați au fost prinși în flagrant în timp ce pescuiau ilegal pe râul Nistru. Polițiștii de frontieră au ridicat de la cei doi 105 metri de plasă și  nouă kilograme de pește.

Cazul a avut loc pe 11 martie, în jurul orei 18.45, când inspectorii Sectorului Poliţiei de Frontieră Tudora-1 de comun cu reprezentanții Serviciului Piscicol au depistat cele două persoane în timp ce aruncau plase în râul Nistru.

După somarea acestora, bărbații au revenit la mal pentru verificări. În urma discuțiilor s-a stabilit că sunt cetățeni moldoveni, 25 și 26 de ani, ambii locuitori ai satului Palanca.

La fel, aceştia se aflau în zonă fără documente de identitate și avizul prealabil al Poliţiei de Frontieră, cât și nu deţineau autorizaţia necesară ce le-ar fi permis practicarea pescuitului.

Mai mult, persoanele pescuiau cu ajutorul a trei plase, a câte 35 metri fiecare şi reuşiseră să prindă nouă kilograme de peşte, specia crap.

Pentru încălcarea regimului de frontieră, ”pescarii” s-au ales cu amenzi.

Ulterior, persoanele, peştele şi plasele au fost preluate de către Serviciului Piscicol pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale ce se impun.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.