Guvernul a aprobat Regulamentul cu privire la modul de folosire a tichetelor de masă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi Regulamentul cu privire la modul de utilizare a tichetelor de masă, conform proiectului propus de președintele Parlamentului, Andrian Candu și susținut de majoritatea parlamentară. Acesta stabilește clar condițiile de folosire a tichetelor de masă de către salariați, angajatori, operatorii licențiați în imprimarea tichetelor, punctele comerciale care vor opera cu tichetele de masă, precum și aspectul fiscal în acest sens.

Astfel, este prevăzut că numărul tichetelor transmise salariatului trebuie să fie echivalent cu numărul zilelor lucrate efectiv în luna anterioară. Valoarea nominală a unui tichet de masă constituie minim 35 de lei. Acestea pot fi emise pe suport de hârtie și electronic și nu sunt transmisibile, dreptul de a le utiliza fiind deținut exclusiv de salariat. De asemenea, este interzis schimbul tichetelor contra mijloacelor bănești.

Tichetele pot fi utilizate doar cu scopul de a cumpăra produse alimentare, excluzând băuturile alcoolice și articolele de tutun, iar unitățile comerciale care vor opera cu tichete de masă sunt obligate să afișeze la intrare această disponibilitate.

Regulamentul cu privire la modul de operare cu tichetele de masă a fost elaborat în contextul aplicării Legii cu privire la tichetele de masă, care are drept scop motivarea salariaţilor, creşterea veniturilor acestora, precum și adoptarea unor deprinderi alimentare mai sănătoase.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...