Dosare online și proceduri transparente. Guvernul a aprobat reformarea sistemului de determinare a dizabilității

img_6556

În contextul reformării sistemului de determinare a dizabilității, astăzi, 12 martie curent, Guvernul a aprobat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă, structurii și efectivului limită ale acestuia, precum și a Instrucţiunii privind determinarea gradului de dizabilității.

Astfel, urmează să fie create structuri teritoriale ale Consiliului în fiecare raion/municipiu și sector a mun. Chișinău, va fi eliminată necesitatea prezenței obligatorii a persoanei la procedura de determinare a gradului de dizabilitate și va fi aplicat principiul front office și back office, în procesul de lucru.

Structurile teritoriale vor lucra la direct cu cetățenii, vor recepționa cererile și setul de documente, vor întocmi dosarele electronice și dosarele pe suport de hârtie, care vor fi transmise biroului de înregistrare și arhivare (ghișeul unic), care va recepționa și distribui aleatoriu a dosarelor către cele 15 echipe din cadrul Serviciului pentru determinarea gradului de dizabilitate.

Totodată, reforma prevede crearea a 3 servicii de control a determinării gradului de dizabilitate, aplicarea unui mecanism imparțial de determinare a gradului de dizabilitate prin asigurarea procedeului de distribuire aleatorie a dosarelor și aplicarea circuitului electronic al acestora, asigurarea dreptului de a depune online sau de către reprezentantul desemnat a cererii și setul de documente pentru determinarea gradului de dizabilitate, (pentru persoanele care nu se pot deplasa) precum și antrenarea specialiștilor din domeniul medical, social și educațional în procesul de determinare a dizabilității.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente