(FOTO) După „președinte puternic – stat puternic”, Dodon lansează un nou „mesaj național”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După mesajul cu „președinte puternic – stat puternic”, Igor Dodon mai are o găselniță. De această dată, șeful statului lansează mesajul „Unionismul trece, Patria rămâne”. Potrivit unui mesaj plasat de Igor Dodon pe pagina sa de Facebook, mesajul a fost lansat la nivel național. Ce-i drept, deocamdată, șeful statului a plasat pe rețeaua de socializare doar un singur panou fotografiat din unghiuri diferite.

„În acest an este ceasul de vârf al unioniștilor. Aniversarea centenarului a răscolit în ei cele mai iraționale și întunecate emoții și pasiuni. Au devenit foarte perfizi și agresivi și, din păcate, multă lume a căzut pradă acestei isterii. Și multe autorități din statul vecin și-au arătat adevărata față și intenție. Dar va trece și această perioadă și spiritele se vor liniști. Timpul va trata această maladie. Unioniștii vor rămâne doar cu visul nerealizat. Și cu rușinea pe viață pentru trădarea țării și a neamului în care s-au născut”, susține Igor Dodon.

Potrivit lui, majoritatea absolută a cetățenilor Republicii Moldova „condamnă ferm acțiuni unioniste, distrugătoare de țară, și unirea niciodată nu se va produce”, ceea ce este important să înțeleagă toți cei implicați în „isteria antistatală”.

Astfel, potrivit lui, „mesajul care a fost lansat la nivel național, de pe aceste panouri, ne va aminti că „ce e val ca valul trece”. Iar statul și poporul moldovenesc vor dăinui”.

Panoul instalat pe strada Albișoara, în zona Gării Feroviare:


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...