22:31:13 18.04.2024
Stiri

Cel mai DETESTAT om din SUA a fost aruncat în închisoare

Știri 11.03.2018 19:30 Vizualizări3094 Autor: Ziarul National
Cel mai DETESTAT om din SUA a fost aruncat în închisoare sursa: realitatea.net


Martin Shkreli, cunoscut sub sintagma „most hated man in USA” după ce a crescut de 58 de ori prețul unui medicament folosit în tratarea infecției cu HIV a fost condamnat la șapte ani de închisoare, informează BBC.

Martin Shkreli, fostul director executiv al Turing Pharmaceuticals, cunoscut ca „Pharma Bro” pe rețelele de socializare, este cercetat din 2015 pentru fraudă fiscală.

Procurorii au cerut o pedeapsă de 15 ani de închisoare, dar judecătorii din New York au decis ca bărbatul de 34 de ani, care a vândut pastila de medicament anti-SIDA cu 750 de dolari, să stea doar șapte ani în spatele gratiilor.

Procurorii l-au acuzat pe Martin Shkreli că a administrat greșit bani din octombrie 2009 și până în martie 2014, în legătură cu două fonduri speculative pe care le administra - MSMB Capital Management și MSMB Healthcare.

Ei au comparat operațiunea lui Shkreli cu o schema Ponzi si l-au acuzat ca i-a mințit pe investitori.

Un scandal uriaș a izbucnit în lumea întreagă în septembrie 2015 după ce omul de afaceri a cumpărat de la o companie farmaceutică drepturile de producție a medicamentului Daraprim și a crescut prețul de vânzare de la 13,50 la 750 de dolari pentru o pastilă.

Reacții critice au venit din întreaga lume, inclusiv de la Hillary Clinton, candidată la învestitura democrată în vederea alegerilor prezidențiale din SUA.

Medicamentul este folosit de peste jumătate de secol în lupta contra infecțiilor, în tratamente pentru toxmoplasmoză sau HIV.

Decizia omului de afaceri Martin Shkreli de a scumpi medicamentul a atras criticile medicilor din Statele Unite, care au atras atenția asupra creșterii costurilor tratamentului.

Shkreli s-a apărat spunând că medicamentul este folosit foarte rar, astfel impactul asupra sistemului de sănătate este redus, iar banii câștigați prin scumpirea acestuia vor fi folosiți pentru cercetare, în scopul obținerii unui produs și mai bun.

Reacții au venit din întreaga lume, inclusiv de la Hillary Clinton, care a promis că va promova un plan pentru plafonarea prețurilor la medicamente. Candidata democraților la președinția SUA a catalogat creșterea prețului la Daraprim drept „scandaloasă”.

Sursa: realitatea.net


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md