Întreprinzătorul, născut în Brooklyn, a devenit cunoscut ca “Pharma Bro” pe rețelele de socializare în anul 2015, după ce a crescut prețul unui medicament folosit în tratarea infecției cu HIV de la 13,5 dolari la 750 de dolari pastilă.
Procurorii l-au acuzat că a administrat greșit bani din octombrie 2009 și până în martie 2014, în legătură cu două fonduri speculative pe care le administra – MSMB Capital Management și MSMB Healthcare.
Ei au comparat operațiunea lui Shkreli cu o schemă Ponzi și l-au acuzat că i-a mințit pe investitori despre situația fondurilor speculative și că a folosit banii unei societăți farmaceutice pe care a înființat-o – Retrophin – ca pe o “pușculiță personală”, pentru a rambursa investitorii în fonduri speculative.
Martin Shkreli, antreprenor și finanțist, care a fondat Turing Pharmaceuticals în februarie 2015 este cercetat din decembrie 2015 pentru frauda fiscală într-un dosar legat de alte companii.
Ca urmare a acestor fapte, “cel mai dușmănit om din America” – cum a fost denumit de unii jurați – a primit șapte ani de închisoare și o amendă de 75.000 de dolari.